Un film în regia lui Steven Quale, scris de către Richard Wenk și Luc Bensson, aduce pe marile ecrane povestea trupelor NATO din Bosnia și Herțegovina din anii ’90.

 

Imaginea Americii în secolul al XX-lea a fost de salvator al lumii, prin promovarea unor principii democratice. Acest lucru este regăsit și în acest film, unde trupele NATO se stabilesc în capitala Bosniei și Herțegovinei, Sarajevo.

Totul ia o întorsătură diferită atunci când cea mai bine văzută trupă decide să ajute o localnică pentru a își îndeplini visul. Mai exact, Sylvia Hoeks este localnica ce își dorește să schimbe o țară întreagă prin găsirea unei comori naziste. După ce germanii au cucerit Parisul, au furat și depozitat într-un sat din Bosnia și Herțegovina, lingouri în valoare de 300 de milioane de dolari.

Un copil, ce ulterior avea să fie cel care va supraviețui acestui eveniment, reușește să fure un lingou și să plece din sat. Totul urmează să fie inundat, iar averea naziștilor să se scufunde împreuna cu întreaga localitate, însă nu și secretul lor.

Povestea este dusă până la nepoata băiatului, ce în urma războiului ce avea loc în anii ’90, ia decizia să înființeze o fundație și să schimbe lumea în care trăiește. În scurt timp, ea se îndrăgostește de un soldat din trupele NATO, care i convinge pe ceilalți să i se alăture visului ei.

Comandantul trupei NATO decide să ajute ca acest vis să devină realitate și, după recuperarea comorii pierdute, acesta împarte câștigul în două: proprietarului de drept – Franța și, micii visătoare restul.

Actorii pe care îi veți întâlni sunt Sylvia Hoeks, J.K. Simmons, Sullivan Stapleton, Ewen Bremner, Jim Rainey, Charlie Bewley, Clemens Schick, Diarmaid Murtagh, Dimitri Leonidas.

 

Sursă fotografii: imdb.com

Sursă video: youtube.com

(Visited 243 times, 1 visits today)